Literatura japoneza

Literatura japoneză are o istorie de aproape două milenii. Primele opere au fost zdravăn influenţate de literatura chineză Japonia şi-a dezvoltat cu repeziciune propriul stil aparte. Odată cu deschiderea porţilor Japoniei înspre Occident, în secolul al XIX-lea, a pătruns în spaţiul nipon şi literatura occidentală, care a exercitat o influenţă masivă asupra scriitorilor japonezi, influenţă ce continuă până în zilele noastre.

Cu toate că literatura japoneză şi autorii japonezi sunt mai puţin cunoscuţi în Occident, Japonia are o tradiţie literară bogată şi îndelungată. Literatura japoneză se citeşte cel mai bine în original, diferenţele lingvistice şi culturale sunt extraordinar de importante şi cuvintele sau expresiile japoneze nu sunt uşor de tradus.

Secolul VIII – Secolul XII)

Literatura clasică japoneză se referă la cea fabricată în era Heian, care poate fi considerată o eră a lui Pericle pentru cultura japoneză, o periodă de înflorire a artei şi literaturii. Povestea lui Genji (începutul secolului al unsprezecelea) de Murasaki Shikibu e considerată capodopera ficţiunii Heian şi unul dintre primele romane. Alte opere importante sunt antologia de poezie waka Kokin Wakashu (905), şi The Pillow Book (990s), ultima scrisă de rivala lui Murasaki Shikibu, Sei Shonagon, un jurnal tratând viaţa, iubirile, şi timpul liber de la curtea Imperială.

Poemul tip iroha a început să fie scris de acum şi a ajuns standardul pentru ordinea din katakana şi hiragana până la reformele din secolul al nouăsprezecelea în era reformelor Meiji.

În această durată curtea imperială şi înalta aristocraţie i-au patronat pe poeţi. Aceştia nu trăiau din scris, nu erau profesionişti, ci curteni sau doamne de la curte.

Secolul XIII - Secolul XVI)

O perioadă a războiului civil a răvăşit Japonia şi tocmai această epocă este reprezentată în Heike Monogatari(1371). Povestea e de fapt istoria luptei dintre două clanuri, Minamoto şi Taira care vor să preia controlul Japoniei la sfârşitul secolului al doisprezecelea. Alte opere importante ale perioadei sunt Hōjōki a lui Kamo no Chōmei (1212) şi Tsurezuregusa a lui Yoshida Kenko (1331).

Scrierea japoneză cu un melanj de alfabete kanji şi kana de astăzi işi are originea acum. Literatura acestei perioade poartă influenţele budismului şi eticii Zen exercitate asupra clasei în emergenţă a samurailor. Operele din această eră sunt adevărate incursiuni în mulțimea raporturilor dintre viaţă şi moarte sau exprimă remuşcările în urma comiterii unor crime.

Alte genuri aparute acum sunt poezia colectivă renga şi teatrul NO. Amândouă s-au dezvoltat fără întârziere la jumătatea secolului al patrusprezecelea, în era Muromachi timpurie.

secolul XVII - jumătatea secolului XIX)

Literatura din această eră a fost scrisă în timpul erei paşnice a dominaţiei familiei shogunilor Tokugawa (cunoscută sub numele de era Edo). Din cauza creşterii cerererii de cultură din bucată clasei mijlocii şi a creşterii ca pondere a clasei muncitoare în noua capitală Edo (numele său modern e Tokio), s-au dezvoltat forme noi ale dramelor populare care au condus apoi la apariţia teatrului kabuki.

Joruri-ul şi dramaturgul kabuki Chikamatsu Monzaemon a devenit extrem de popular la sfârşitul secolului al şaptesprezecelea. Matsuo Bashō, cel mai cunoscut pentru că a format Oku no Hosomichi (奥の細道, 1702: un jurnal de călătorie, Drumul îngust spre Oku este considerat cel mai mare haijin, cel mai mare autor de haiku.

Multe genuri literare îşi fac debutul acum în era Edo, şi ajută la ridicarea procentului celor care ştiu să scrie şi să citească la peste 90% şi la creşterea unui sistem de librării publice. Ihara Saikaku se spune că ar fi dat naştere conştiinţei moderne de romancier în Japonia.

Jippensha Ikku (十返舎一九) a scris Tokaido chuhizakurige (東海道中膝栗毛), un amestec de jurnal de călătorie şi comedie. Ueda Akinari a iniţiat tradiţia modernă a ficţiunilor trăznite în Japonia prin Ugetsu Monogatari, în timp ce Kyokutei Bakin a scris extrem de populara poveste de dragoste fantastică Nanso Satomi Hakkenden (南総里見八犬伝).

Santō Kyōden a scris povestiri despre homosexuali pâna îndată ce acestea au fost interzise prin edictul Kansei. Genul includea povestiri horror, drame poliţiste, moralităţi, comedii, şi uneori chiar literatură pornografică însoţite de gravuri colorate inclusiv yomihon, deosebite zōshi, şi cărţi ieftine.

(de la sfârşitul secolului al XIX până în prezent)

Era Meiji marchează redeschiderea Japoniei către Vest şi o perioadă de rapidă dezvoltare industrială. Shiga Naoya, aşa numitul "zeu al romanului" şi Mori Ogai au avut un rol fundamental în adoptarea şi adaptarea convenţiilor literare şi tehnicilor literare vestice. Natsume Soseki, ce a scris câteva romane excepțional de faimoase între care Botchan şi Kokoro (1914), şi Akutagawa Ryunosuke, recunoscut pentru povestirile sale cu subiecte istorice se numără printre autorii cei mai cunoscuţi ai acestei epoci teribil de turbulente.

Ozaki Koyo, Izumi Kyoka, şi Higuchi Ichiyo înseamnă o familie de scriitori al căror stil se întoarce spre literatura japoneză timpurie. Literatura publicată în timpul războiului a dat doi autori notabili pentru poveştile de dragoste şi senzualitatea limbajului şi anume în operele lui Tanizaki Junichiro şi ale primului laureat japonez al premiului Nobel pentru literatură, Kawabata Yasunari.

Înfrângerea Japoniei la finele celui de al Doilea Razboi Mondial a avut un impact semnificativ asupra scriitorilor japonezi. A urmat o perioadă în care literatura a transformat pesimistă, şi a exprimat pierderea oricarui tel. Un exemplu ar fi romanul lui Dazai Osamu, Soarele care apune, povestea unui soldat care se întoarce din provincia statului fantomă Manchukuo şi nu ştie cum să-şi ia viaţa de la capăt.

Yukio Mishima, foarte cunoscut pentru scrierile sale nihiliste şi care a comis un suicid prin seppuku, a inceput să scrie în perioada de după război.

Abe Kobo, care a scris literatură fantastică cum ar fi Soția dunei(1960) şi Endo Shusaku, cunoscut pentru romanele sale influenţate de Catolicism au devenit celebri dupa război. Oe Kenzaburo, al doilea scriitor japonez care a câştigat premiul Nobel pentru literatură a scris tot acum romanul său, O afacere personală in 1964.

Murakami Haruki este unul dintre cei mai populari şi mai controversaţi autori japonezi ai momentului. Operele sale care depăşesc graniţa strictă dintre genuri au provocat dezbateri aprinse în jurul ideii dacă ele reprezintă literatura adevarată sau pop fiction, Oe Kenzaburo a fost unul dintre criticii cei mai acerbi. Cu toate acestea criticii străini sunt unanimi în a afirma că toate cărţile sale au valoare literară. Romanele sale cele mai cunoscute sunt Pădurea norvegiană(1987) şi Cronica păsării arc (1994-1995).

_________________
Literatura japoneza Literatura japoneza